În anii `80, scriam ficțiuni speculative, SF. Distopii, lumi întunecate, apăsătoare, prin care încercam să exorcizez iadul realității din jur. Oricât de cruntă era imaginația mea, un fior de neputință mă cuprindea când reciteam ce-am scris: nu reușisem să prind Răul și să-l înfățișez, Răul care îmi otrăvea fiecare clipă a vieții.

Ce n-am putut însă vreodată să-mi închipui – că universul lui Ceaușescu ar putea fi reconstituit nu în imaginație, ci în realitatea cea mai palpabilă, în ultimul loc din lume la care m-aș fi așteptat. Cei apropiați de vârsta mea își mai amintesc urarea care se făcea pe vremea aceea: „Sănătate, și să ne vedem în State!”. SUA din mințile noastre era un fel de rai, al libertății, pentru unii, al abundenței, pentru alții. La un moment dat, aș fi putut să ajung acolo, prin căsătorie; am stat însă o noapte, și m-am gândit – ceva dincolo de rațiunea la care țin, un presentiment, m-a oprit.

Acum, acel presentiment a crescut copleșitor, făcându-mă să mă uit năuc la ce e dincolo de ocean: nici mai mult, nici mai puțin decât America lui Ceaușescu.

mai mult la : republica.ro/coroana-democratiei-si-sceptrul-comunismului